Locatie Rm. Valcea

Str. Rapsodiei 14, Bl. D1-3, Sc. B, Ap.3

Locatie Dragasani

Str. Tudor Vladimirescu 407

Telefon

0250 744 151
0746 106 325

Tot ce trebuie sa stii despre tumorile ovariene

ovarian tumors

Sanatatea ovariana este o reala preocupare pentru femeile din societatea contemporana. Tumorile ovariene nu prezinta semne evidente la inceput, insa pot avea consecinte serioase daca nu sunt detectate la timp. In cele ce urmeaza, vom explora impreuna mai multe informatii esentiale cu privire la tumorile ovariene, astfel incat sa poti lua cele mai bune decizii cu privire la sanatatea ta!

Simptome si complicatii acute

Tumorile ovariene sunt adesea asimptomatice la debut. Diagnosticul intr-o faza incipienta este, de multe ori, ocazional. Ceea ce este bine de stiut este faptul ca printre principalele complicatii acute se numara torsiunea chistica, hemoragia intrachistica si ruptura chistului. Aceste complicatii determina un tablou simptomatologic intens, caracterizat prin durere acuta la nivelul etajului abdominal inferior, precum si senzatie de voma sau lipotimie.

In calitate de medic obstetrician-ginecolog, pot afirma faptul ca un consult ginecologic periodic este cheia pentru preventie. Nu toate tumorile sunt canceroase, iar un diagnostic precoce va creste semnificativ sansele de vindecare.

Cum se stabileste un diagnostic si ce tratament se recomanda?

Formatiunile aparute la nivelul ovarelor se numesc tumori. Fiecare formatiune necesita a fi investigata, insa nu toate sunt maligne. Diferenta este stabilita in urma efectuarii unui examen histopatologic si a biopsiei.

Insa pana atunci, avem nevoie de urmatoarele metode de investigatie: controlul ginecologic, ecografia vaginala, cat si analize de laborator. Markerii tumorali sunt de mare ajutor in acest proces. Dupa investigatie, daca formatiunea are anumite dimensiuni si simptome, atunci putem lua in calcul efectuarea unei operatii.

Sunt de parere ca exista un cumul de factori, nu neaparat dimensiunea tumorii sau simptomele ne arata gravitatea. Exista cazuri in care dimensiunea tumorii este relativ redusa, dar grava, si tumori de mari dimensiuni ce sunt benigne.

In ceea ce priveste tratamentul, se incepe cu tratamentul simptomatic, antiinflamator, deoarece in marea majoritate a formatiunilor vorbim despre chisturi. Totusi, exista si situatii in care punem ovarele „in pauza” cu diverse tratamente. Se ajunge la operatie in mult mai putine cazuri decat am crede, in ciuda perceptiei generale. Doar aproximativ 5% dintre formatiuni necesita interventie chirurgicala. In mare parte, tratamentele se dovedesc a fi eficiente.

Cand se ajunge la operatie?

In unele situatii se scoate chistul, in altele ovarul, iar in cazurile grave, ovarele in totalitate. Formatiunile pot fi de natura lichida sau solida, iar cele lichide se rezolva, in mare parte, prin tratamente, cu conditia sa nu fie foarte mari si sa nu provoace simptome suparatoare.

Exista si cazuri in care formatiunile sunt solide (fibroadenoame sau tumori), iar abordarea este diferita.

Toate acestea fiind zise, putem observa faptul ca tumorile ovariene reprezinta o amenintare serioasa pentru sanatate, insa cunoasterea simptomelor si a factorilor de risc, impreuna cu efectuarea unor consultatii ginecologice regulate, pot salva vieti! Acorda atentie semnelor subtile si nu amana consultatiile medicale!